Imagine care prezintă Volvo 760 Sedan.

Volvo 760 Sedan. O mașină distinsă, care datorită designului său unghiular a oferit un spațiu interior bun.

Odată cu modelul 760 berlină, lansat la începutul anului 1982, Volvo a intrat în clubul restrâns al constructorilor de automobile exclusiviste, care oferă un confort superior și un nivel înalt al performanțelor.

Automobilele 760 erau automobile foarte elegante, care ofereau, datorită designului unghiular neobișnuit, un spațiu interior generos. Nivelul de siguranță era superior atât automobilelor Volvo anterioare cât, și majorității concurenților.

Varianta „de bază” a modelului 760GLE era propulsată de o versiune modernizată a motorului francez V6, utilizat anterior la Seria 260; ulterior, acestui model i s-au adăugat o variantă Turbo foarte rapidă, cu 4 cilindri și răcitor intermediar, și o variantă Diesel cu 6 cilindri cu răcitor intermediar care, datorită performanțelor bune și consumului scăzut de combustibil, ofereau un confort superior pe distanțe mari și o autonomie de neegalat.

Cea mai amplă modificare a 760GLE s-a realizat în 1987, când aspectul părții din față a fost modificat și s-a introdus o punte spate multi-braț unică, împreună cu sute de alte modificări majore, astfel creându-se, practic, un automobil nou.

Specificații tehnice
Model: 760 Sedan
Produs în: 1982- 1990
Volum: 183.864
Caroserie: berlină (tricorp) cu 4 uși
Motor: 4 cilindri în linie OCH, 2.316 cmc sau V6 2.849 cmc sau 2.383 cmc Turbo Diesel
Transmisie: manuală, cu 4 trepte de viteză, cu supraturație electrică, sau automată, cu 4 trepte de viteză
Frâne: hidraulice, cu discuri de frână pe toate roțile
Dimensiuni: lungime totală 478,5 cm, ampatament 277 cm.