Imagine care prezintă Volvo S40 generația 1.

Volvo S40 generația 1. Oferă confort și siguranță comparabile cu modelul mai mare 850.

Prin modelul S40, Volvo a oferit, într-o dimensiune compactă, aceleași niveluri de confort și siguranță de care beneficiau de câțiva ani șoferii modelului mai mare, 850.

Curând după aceea, celor două versiuni originale (cu motoare de 1,8 și de 2,0 litri) le-au fost adăugate modele noi, economice și foarte interesante. De la varianta turbo-diesel economică până la varianta de înaltă performanță T4 (de 200 CP), modelul S40 este un succesor demn al automobilelor Volvo clasice performante, cum ar fi PV544 Sport, P1800 şi 240 Turbo.

Însă S40 a devenit popular nu doar pe șoselele obișnuite, ci a devenit și un spectaculos automobil de curse; cea mai remarcabilă reușită a sa fiind înregistrată la câștigarea BTCC (Campionatul britanic de turisme) de către Richard Rydell cu automobilul său S40, în 1998. S40 a înregistrat succese și în STCC (Campionatul suedez de turisme).

În 2000, modelul S40 a fost lansat cu succes în America de Nord.

Specificații tehnice
Model: S40 GENERATION 1
Produs în: 1995 - 2004
Volum: 352.910
Caroserie: berlină (tricorp) cu 4 uși
Motor: 4 cilindri în linie cu doi arbori cu came (DOHC), 1.587 cmc sau 1.948 cmc și 4 cilindri în linie OHC 1.870 cmc Turbo Diesel
Transmisie: manuală cu 5 trepte de viteză sau automată cu 4 sau 5 trepte de viteză
Frâne: hidraulice, cu discuri de frână pe toate roțile
Dimensiuni: ampatament 256 cm