Premiul Top Safety Pick Plus scrie istorie

În luna aprilie, Volvo Cars a stabilit un reper în industrie, fiind singura marcă ce a câștigat un premiu IIHS Top Safety Pick Plus 2021 în S.U.A. cu întreaga sa gamă de autovehicule.

Volvo XC40 Recharge pur electric pus la încărcat la o stație de încărcare publică pentru autovehicule electrice.

Fiecare autoturism din întreaga noastră gamă din SUA a primit premiul TSP+.

Gama noastră din 2021 a cunoscut succesul anul trecut, primind nu unul, nu două, ci 15 premii Top Safety Pick Plus (TSP+). Această recunoaștere din partea Insurance Institute for Highway Safety (Institutul de Asigurări pentru Siguranța Rutieră – IIHS) este o distincție foarte râvnită acordată autovehiculelor care oferă cel mai înalt nivel de siguranță.

Ce face ca acest eveniment să fie și mai important? Autovehiculul care ne-a purtat portofoliul dincolo de linia de sosire este XC40 Recharge – primul nostru autoturism pur electric.

XC40 Recharge este primul nostru SUV integral electric de mici dimensiuni căruia îi este acordat TSP+. Acest lucru le arată clienților noștri că, în timp ce Volvo face tranziția către viitorul său ca producător de automobile electrice, angajamentul nostru față de siguranță este mai puternic ca oricând.

Cel mai recent punct de reper, TSP+, se adaugă recordului pe care l-am stabilit luna trecută prin obținerea celor mai multe premii TSP+ câștigate într-un an de orice marcă de la începutul programului, în 2013.

Suntem mândri că autoturismele noastre sunt cele mai bune din categorie în ceea ce privește siguranța; dar ce anume ne-a făcut pe noi – sau, dealtfel, pe oricare producător – să câștigăm premiul cel râvnit?

După cum este de așteptat, calificările sunt minuțioase.

În 2021, premiul TSP necesită obținerea calificativului „bun” la toate cele șase teste IIHS de rezistență la impact. Acestea includ intruziunea redusă a părții frontale pe partea șoferului și pasagerului, intruziunea moderată a părții frontale, laterale, rezistența acoperișului și tetierele. Câștigătorii trebuie să aibă, de asemenea, disponibile faruri „bune” sau „acceptabile” și un sistem de prevenire a accidentelor frontale care să obțină calificativul „avansat” sau „superior” atât în evaluarea autovehicul – autovehicul, cât și în evaluarea autovehicul – pieton.

Mai mult, pentru a se califica pentru „Plus”, autovehiculele trebuie să aibă în dotare faruri „bune” sau „acceptabile” la toate nivelurile de echipare și în toate pachetele.

„Suntem mândri că IIHS a recunoscut acest lucru prin acordarea unui premiu Top Safety Pick Plus fiecărui autovehicul pe care îl producem astăzi”

„Indiferent de stilul caroseriei, de motor sau de echipare, fiecare autoturism Volvo oferă o protecție inovatoare în caz de accident”, declară Anders Gustafsson, Președinte și CEO al Volvo Cars USA. „Suntem mândri că IIHS a recunoscut acest lucru prin acordarea unui premiu Top Safety Pick Plus fiecărui autovehicul pe care îl producem astăzi. Nicio altă companie nu a mai primit această distincție pentru întreaga gamă de automobile în 2021.”

Începând de astăzi, următoarele autoturisme – care alcătuiesc întreaga noastră gamă din S.U.A. – sunt mândrii noștri laureați ai TSP+:

Volvo XC40 P8 Recharge

Volvo S90

Volvo S90 Recharge

Volvo V90

Volvo V90 Cross Country

Volvo V60 Cross Country

Volvo S60

Volvo S60 Recharge

Volvo V60

Volvo V60 Recharge

Volvo XC40

Volvo XC60

Volvo XC60 Recharge

Volvo XC90

Volvo XC90 Recharge

Partajare