The Ocean Race 2022–2023 va urmări echipe de bravi exploratori ai oceanului îmbarcându-se într-o cursă de iahting de 32.000 de mile marine în jurul Pământului și vizitând nouă țări uimitoare pe parcursul a șase luni.
Startul The Ocean Race din acest an se dă pe 15 ianuarie în Alicante, Spania.
Nu este o călătorie de luat în glumă, ceea ce este oarecum ironic, dacă ne gândim că prima ediție a Ocean Race, din 1973, s-a născut dintr-un pariu pus într-un pub.
Însă, la sfârșitul anilor 90, evenimentul a fost achiziționată de Volvo Group (care, la acel moment, includea Volvo Cars), care a găzduit emblematica cursă până în 2018, când s-a retras din rolul de proprietar. În ciuda schimbării proprietarului, angajamentul Volvo Cars față de cursă s-a păstrat, iar compania este mândră să se numere printre partenerii principali ai ediției 2023.
Încă de la debut, The Ocean Race s-a concentrat pe sustenabilitatea oceanelor, atât din perspectiva organizării unui eveniment sustenabil (ceea ce nu este ușor pentru un eveniment de asemenea dimensiuni), cât și din perspectiva anvergurii demersului educativ pe parcursul cursei. Mai mult, în timpul escalelor se organizează întâlniri la nivel înalt de tip Ocean Summits pentru a discuta despre modalitățile de îmbunătățire a stării de sănătate a oceanelor, iar ambarcațiunile însele sunt folosite pentru cercetarea științifică a sănătății oceanului. Această ediție va prezenta campania One Blue Voice pentru a genera susținere pentru o Declarație Universală a Drepturilor Oceanului. Campania urmărește să determine publicul general să semneze o petiție online care va fi prezentată în colaborare cu Adunarea Generală a Națiunilor Unite la New York, în luna septembrie 2023.
Petiția va fi prezentată împreună cu un catalog de propuneri de principii care vor acoperi direcții și acțiuni clare referitoare la modalități de îmbunătățire a stării de sănătate a oceanelor. Aceste principii reprezintă punctul culminant al celor 12 Ocean Race Summits create pentru a genera schimbare și a implementa politici referitoare la problemele majore care ne afectează oceanele.
Nu este un secret faptul că Volvo Cars și-a luat angajamentul față de un viitor sustenabil, având obiectivul ferm de a produce doar modele complet electrice până în anul 2030, pentru ca mai departe întreaga companie să devină neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon până în anul 2040. Așadar, în fiecare dintre cele nouă escale ale cursei globale, Volvo Cars va organiza evenimente interactive pentru a prezenta cele mai noi modele, a discuta despre viitorul electric al companiei și a împărtăși detalii despre călătoria sa către sustenabilitate, fiecărui participant la cursă.
„Exact ca în The Ocean Race, la Volvo Cars ne dorim să ne concentrăm pe îndeplinirea rolului pe care îl avem în ceea ce privește sănătatea planetei”, declară Karin Bäcklund, directorul echipei Experiential, responsabilă de activitățile noastre din cadrul cursei ce urmează să înceapă.
„Cursa este un instrument excelent în construirea relațiilor cu clienții noștri, consolidând marca Volvo Cars și prezentând compania și produsele noastre publicului la nivel global.”
Ultima cursă a adunat un public dedicat de 2,66 de milioane de fani, iar cursa 2022 – 2023 reprezintă o oportunitate deosebit de incitantă de a atinge din ce în ce mai mulți oameni cu mesajul Volvo Cars privind sustenabilitatea.
Modelele XC40 Recharge și C40 Recharge integral electrice vor fi prezentate în toate locațiile escalelor, dezvăluind inovațiile Volvo Cars unui public care deja crede în valorile noastre și ne împărtășește interesul pentru aventură.
„Volvo Cars are o legătură îndelungată cu The Ocean Race și este normal ca aceasta să continue, având în vedere că avem în comun sustenabilitatea ca punct central”, declară Stuart Templar, director de sustenabilitate la Volvo Cars.
„Așteptăm cu nerăbdare să folosim această platformă unică și numărul de oameni la care ajunge The Race pentru a sublinia dedicarea noastră și progresele pe care le înregistrăm, inclusiv în ceea ce privește reducerea impactului pe care îl au schimbările climatice și poluarea cu plastic asupra oceanelor noastre.”
Dacă vrei să afli mai multe despre cursă, poți accesa pagina principală The Ocean Race sau poți descărca aplicația The Ocean Race pentru a cunoaște echipele și a le urmări călătoria. Este o eră nouă atât pentru Volvo Cars, cât și pentru The Ocean Race, și sunteți invitați cu toții