Se caută: energie curată pentru beneficii climatice complete

A fost făcut public raportul nostru de evaluare a ciclului de viață (LCA) al C40 Recharge – cum sunt afectate beneficiile mașinilor electrice de accesul la energie curată?

Volvo C40 Recharge pur electric pus la încărcat.

Raportul LCA pentru C40 Recharge ilustrează cât de mult CO2 este de așteptat să emită mașina pe durata întregului său ciclu de viață.

Ne propunem să devenim producător exclusiv de mașini electrice până în 2030. Și ne-am propus obiectivul ambițios de a deveni o companie neutră din punct de vedere climatic până în 2040. Sunt obiective motivante, dar, în timp ce citiți acest lucru, emisiile de carbon sunt încă un lucru obișnuit în operațiunile noastre.


Credem că rezolvarea unei probleme începe prin a recunoaște că există una și fiind deschis în privința ei. O modalitate prin care facem acest lucru este compilarea și publicarea unui raport de evaluare a ciclului de viață (LCA) pentru fiecare nou model integral electric pe care îl lansăm. Am început această raportare transparentă și proactivă cu XC40 Recharge, iar astăzi lansăm o evaluare LCA pentru C40 Recharge.


Fiecare LCA este, în primul rând, un ghid pentru clienții noștri, pentru ca aceștia să poată lua o decizie informată cu privire la achiziționarea unui Volvo nou. Raportul ilustrează, printr-un număr de scenarii, cât de mult CO2 este de așteptat să emită mașina pe durata întregului său ciclu de viață, incluzând atât faza de fabricație, cât și faza de utilizare.


O descoperire crucială a acestei noi LCA este că este foarte important dacă C40 Recharge este încărcat sau nu cu surse de energie curată. Nicio surpriză în acest sens: afirmăm de ani de zile că trecerea la mașinile electrice ar trebui să fie însoțită de investiții semnificative în energia curată și în infrastructura publică de încărcare. Dar LCA oferă date clare și concrete pentru a susține acest punct de vedere.

„Trecerea la mașini electrice ar trebui să fie însoțită de investiții semnificative în energia curată și în infrastructura publică de încărcare.”

Raportul arată că, la încărcarea unui C40 Recharge cu energie electrică generată din surse curate, amprenta de carbon a ciclului de viață se reduce la aproximativ 27 de tone de CO2, față de 59 de tone pentru un XC40 alimentat de un motor cu ardere internă (ICE).


Cu toate acestea, dacă este încărcat cu amestecul mediu de energie disponibil pe întregul glob (care conține aproximativ 60% energie generată din combustibili fosili), emisiile de CO2 pe ciclul de viață pot crește până la 50 de tone, reducând semnificativ beneficiile de mediu față de o mașină ICE.


Cu alte cuvinte, oamenii din întreaga lume au nevoie de ajutorul guvernelor și al sectorului energetic pentru ca mașinile noastre să își atingă întregul potențial de reducere a amprentei de carbon. Pe măsură ce continuăm să subliniem acest lucru și să cerem mai multe investiții în energie curată și stații publice de încărcare – de exemplu, la summitul COP26 privind schimbările climatice de la Glasgow – căutăm în mod activ să ne reducem și propria amprentă de carbon.


De exemplu, ne propunem ca, între 2018 și 2025, să reducem cu 40% amprenta de carbon pe durata ciclului de viață pe mașină medie; inclusiv prin reducerea cu 25% a emisiilor de carbon din lanțul nostru de aprovizionare. De asemenea, urmărim să ajungem la o producție neutră din punct de vedere climatic până în 2025 și, încă de pe acum, toate uzinele noastre din Europa funcționează cu energie electrică curată 100%.


Pentru a citi raportul complet de evaluare a ciclului de viață al C40 Recharge, faceți clic aici.

Partajare