Înlocuirea lamelei ștergătorului de lunetă
Prindeți centrul brațului ștergătorului și ridicați-l de la lunetă în poziția de blocare.
Notă
Există o poziție de blocare la jumătatea unghiului de prelungire care poate fi resimțită ca rezistență, această blocare împiedică căderea înapoi a brațului pe parbriz. Brațul ștergătorului trebuie tras dincolo de blocare pentru înlocuirea lamelei ștergătorului.
Prindeți deasupra consolei centrale a lamelei ștergătorului și trageți în jos pe diagonală până când lamela se desprinde de la braț.
Ridicați capacul consolei brațului ștergătorului. Lucrați cu atenție pentru a evita o cădere accidentală a brațului ștergătorului pe lunetă.
Slăbiți furtunul spălătorului din consolă.
Montați noul furtun al spălătorului împreună cu lamela ștergătorului în consolă. Pliați capacul consolei brațului ștergătorului.
Notă
Asigurați-vă că furtunul este pozat în același mod ca în ilustrație. În caz contrar riscă să fie strivit de carcasă când este coborât din nou.
Apăsați noua lamelă a ștergătorului în poziție. Veți auzi un clic. Verificați dacă s-a montat ferm.
Coborâți brațul ștergătorului.
Important
Verificați în mod regulat lamelele. Întreținerea neglijată scurtează durata de viață a lamelelor ștergătoarelor.