Citirea manualului de utilizare
Citirea manualului de utilizare este un mod de a vă familiariza cu funcțiile noi, de a primi recomandări privind manevrarea mașinii în diferite situații și de a învăța cum să utilizați toate funcțiile mașinii. Acordați atenție instrucțiunilor privind siguranța din manualul de utilizare.
Scopul manualului de utilizare este de a explica toate funcțiile posibile, opțiunile și accesoriile ce echipează un vehicul Volvo. Manualul nu are rolul unor indicații sau garanții că toate aceste funcționalități, funcții și opțiuni echipează fiecare vehicul. O parte din terminologia utilizată poate să nu fie consecventă cu terminologia utilizată în cadrul materialelor de vânzări, marketing și publicitate.
Lucrăm continuu la îmbunătățirea produsului. Modificările pot însemna că informațiile, descrierile și ilustrațiile din manualul de utilizate diferă de echiparea mașinii. Ne rezervăm dreptul de a efectua modificări fără o notificare prealabilă.
© Volvo Car Corporation
Opțiuni/accesorii
Pe lângă echiparea standard, manualul de utilizare descrie și opțiunile (echipamentele montate în fabrică) și anumite accesorii (echipamente suplimentare adaptate).
Toate opțiunile și accesoriile, cunoscute la momentul publicării, au fost marcate cu un asterisc: *.
Echipamentele descrise în manualul de utilizare nu sunt disponibile la toate mașinile - acestea au o echipare diferită, după adaptările în funcție de nevoile unor piețe diferite și de legile și reglementările locale sau naționale.
În caz de nesiguranță cu privire la ce include echiparea standard și care sunt opțiunile/accesoriile, contactați un dealer Volvo.
Texte speciale
Avertizare
Important
Notă
Autocolante
Mașina are diferite tipuri de autocolante, concepute pentru a furniza informații într-o manieră clară. Autocolantele din mașină au următoarea clasificare descrescătoare în funcție de importanța de avertizare/informare.
Avertisment de accident
Simboluri ISO negre pe fundal galben, text/imagine în alb pe un fundal de mesaj negru. Se utilizează pentru a indica prezența unui pericol care, dacă avertizarea este ignorată, poate duce la accident sau la deces.
Risc de distrugere a proprietății
Simboluri ISO albe și text/imagine albă pe un fundal de avertizare negru sau albastru și un fundal de mesaj. Se utilizează pentru a indica prezența unui pericol care, dacă avertizarea este ignorată, poate duce la distrugerea proprietății.
Informații
Simboluri ISO albe și text/imagine albă pe un fundal de mesaj negru.
Notă
Ilustrații și videoclipuri
Ilustrațiile și videoclipurile din manualul de utilizare sunt schematice și au scopul de a furniza o imagine generală sau un exemplu al unei anumite funcții. Acestea pot diferi față de aspectul mașinii, în funcție de nivelul de echipare și de piață.