Volvo vă recomandă insistent ca proprietarii Volvo să instaleze numai accesorii originale aprobate, iar instalarea accesoriilor se va realiza doar de către tehnicieni de service Volvo instruiți și calificați. Anumite accesorii funcționează doar când software-ul asociat este instalat în sistemul computerului mașinii.
Echipamentele descrise în manualul de utilizare nu sunt disponibile la toate mașinile - acestea au o echipare diferită, după adaptările în funcție de nevoile unor piețe diferite și de legile și reglementările locale sau naționale.
Opțiunile și accesoriile descrise în acest manual sunt marcate cu un asterisc. În caz de nesiguranță cu privire la ce include echiparea standard și care sunt opțiunile/accesoriile, contactați un dealer Volvo.
Avertizare
Șoferul este întotdeauna responsabil de faptul că mașina este folosită în condiții de siguranță și că sunt respectate legile și reglementările în vigoare.
De asemenea, este important ca mașina să aibă efectuate lucrările de întreținere și de service în conformitate cu recomandările Volvo, cu informațiile din manualul de utilizare și cu Caietul de service și garanție.
Dacă informațiile de la bord diferă de informațiile din manualul de utilizare, atunci informațiile din manualul de utilizare au întotdeauna prioritate.